La trei pași de istorie. Țara Galilor, aproape de revenirea la un turneu final după 57 de ani de absență. Gareth Bale poate sparge ghinionul care l-a urmărit toată cariera pe Ryan Giggs

La trei pași de istorie. Țara Galilor, aproape de revenirea la un turneu final după 57 de ani de absență. Gareth Bale poate sparge ghinionul care l-a urmărit toată cariera pe Ryan Giggs
  • Publicat:
  • Actualizat:

Țara Galilor a câștigat joi seară în Cipru, scor 1-0, și se află la un pas de o calificare istorică la un turneu final. Galezii, antrenați de Chris Coleman și conduși din teren de Gareth Bale, ocupă primul loc în Grupa B a preliminariilor pentru EURO 2016, cu trei etape înainte de final, după ce au adunat 17 puncte în primele șapte meciuri.

Noul sistem de calificare la EURO, prin care 24 de echipe vor avea șansa de a se lupta pentru marele trofeu, le permite echipelor mici, neobișnuite cu astfel de performanțe, să viseze. Este și cazul Țării Galilor, trupa în care strălucește Gareth Bale. La 57 de ani distanță de la prima și singura participare la un turneu major, Cupa Mondială din 1958, găzduită de Suedia, galezii mai au trei pași de făcut până la calificarea la Campionatul European din 2016, din Franța. După decenii de-a rândul în care au ratat preliminarii după preliminarii, lăsându-l pe Ryan Giggs cu un minus important în dreptul palmaresului, galezii sunt în blockstart pentru Franța 2016. Cu 17 puncte acumulate în primele 7 meciuri ale campaniei de calificare, echipa antrenată de Chris Coleman e liderul Grupei B, din care mai fac parte Belgia și Bosnia, naționale prezente la ultima ediție a Campionatului Mondial.

Iar misiunea lui Bale și Ramsey, starurile de la Real Madrid și Arsenal, este cu atât mai ușoară cu cât în ultimele trei etape Țara Galilor are un program mai mult decât abordabil. Sâmbătă, 6 septembrie, galezii primesc vizita Israelului, ocupanta locului trei, urmând cape 10 octombrie să se deplaseze în Bosnia, iar pe 13 octombrie să îndeplinească o simplă formalitate, pe teren propriu, contra modestei reprezentative a Andorrei. Cum primele două locuri au asigurată participarea la turneul final din Franța, Țara Galilor are nevoie de o victorie contra codașei grupei și de un egal în unul dintre celelalte două jocuri pentru a-și asigura biletele la Campionatul European.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României:
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României: "Băi, cum să spui aşa…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×